Wooden Church of Grințieș (1793) - Grințieș

Lucian I.

Undeva după jumătatea secolului XVIII un grup de 17 familii transilvănene, alungate de prigoana religioasă declanșată de Maria Tereza, împărăteasa Austro-Ungariei (1740-1780), primește aprobare de la marii moșieri moldoveni de atunci (familia Cantacuzino până în 1855 și apoi familia Sturza) de a se stabili pe Valea Grințieșu Mare. Granița Moldovei cu Transilvania a ajuns aproape, la vreo 10 km, după ce în 1792 Imperiul Habsburgic a împins granița la est de Tulgheș, Grințieșul (nume provenind probabil din germanul „Die Grentze” = Graniță) devenind localitate de graniță, la Prisecani, în vestul comunei Grințies, fiind instituite pichete de grăniceri și vamă. Timp de câțiva cele 17 familii de „ungureni” împreună cu cei doi preoți care le-au însoțit au ținut slujbele religioase într-una din case. În 1793 ei construiesc o biserică de lemn pe un platou din versantul stâng (estic) al Văii Grințieșu Mare, la circa 1 km de confluența cu Bistricioara. Este o biserică simplă (altar, naos, pronaos), fără turle, plan treflat dat de absidele naosului, într-un stil mixt moldavo-transilvănean. Primește hramul „Duminica Tuturor Sfinților”. Zidurile bisericii au fost făcute din bârne cioplite așezate pe o temelie din pietre de râu și având acoperiș de draniță. În anul 1891 biserica este renovată, pereții, exterior și interior sunt îmbrăcați în scânduri de brad, iar pe latura sudică a pronaosului este atașat un pridvor deasupra căruia s-a construit o clopotniță. În vecinătatea ei se extinde cimitirul satului.
Marea valoare a bisericii este catapeteasma făcută tot atunci de Teodosie Zugravul și care păstrează aproape toate icoanele originale. Marile icoane ale catapetesmei și anume icoanele împărăteşti (a Mântuitorului şi a Maicii Domnului), icoana hramului (Duminica Tuturor Sfinţilor) şi cea a Sfântului Ierarh Nicolae sunt de o frumuseţe şi expresivitate deosebită. În anul următor, 1794, tot meșterul Teodosie Zugravu realizează și alte lucrări necesare bisericii și amintim de pomelnicul ctitorilor, sub forma unui triptic scris și pictat pe lemn de paltin care consemnează povestea celor 17 familii românești transilvănene.
Bisericuța de lemn adăpostește un tezaur material și spiritual important, reprezentat de vechi icoane, dar și cărți de cult din care s-au păstrat Cazania tipărită la Râmnic în 1781 și Liturghierul din 1794, Evanghelistarul din 1826, un Liturghier din 1860 și un Octoih din 1912.
Timp de peste două secole biserica a servit parohia din Valea Grințieșu Mare. A devenit probabil neîncăpătoare, astfel că în vecinătatea ei a fost construită în anii 2005-2021 o biserică mare de zid, cu anexe. Această biserică a fost a fost sfințită în anul 2021 cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Vechea biserică de lemn, monument istoric, este bine întreținută în continuare și folosită ocazional.

Daniel V.

Un monument istoric încărcat de spiritualitate,pentru care,nu se face nimic pentru conservarea lui.

Alex U.

Un loc de liniste sufleteasca.

Alex

Un loc minunat unde poţi să îţi găseşti liniştea sufletească 🙈😍

Gheorghebogdan M.

And R.

Paula A.

dumi S.